Ro
 

En
 My mail@phys
>> Despre IFA > Personalități marcante > Andrei Andrieș
sau


Contacte:
Institutul de Fizică Aplicată
str. Academiei, 5
Chișinău, MD-2028
MOLDOVA (Rep.)
tel.: +(373) 22 738150
fax: +(373) 22 738149
e-mail: [javascript protected email address]

Personalități marcante ale IFA

IFA se măndrește cu multe personalități marcante ce ne-au  onorat prin activitatea lor în cadrul IFA. Unele din acestea sunt:


Academicianul Andrei Andrieș – fondatorul şcolii ştiinţifice a semiconductorilor necristalini în Moldova

(24.10.1933 – 07.04.2012)

Doctor în ştiinţe fizico-matematice (1963)
Doctor habilitat în ştiinţe fizico-matematice (1977)
Membru corespondent al AŞM (1978)
Membru titular (academician) al AŞM (1984)
Profesor universitar (1990)
Preşedinte al AŞM (1989-2004)
Preşedinte de onoare al AŞM (2004-2012)
Șef de laborator al IFA (1970-2004)
Director al Centrului de Optoelectronică al IFA (1992-2012)

Academicianul Andrei Andrieș s-a născut la 24 octombrie 1933 în or. Chișinău. A absolvit Facultatea de Fizică și Matematică a Universității de Stat din Moldova (Chișinău, 1956). A susținut teza de doctor în științe fizico-matematice la Institutul Fizico-Tehnic ”A.F.Ioffe” din Sanct-Petersburg (1963).

Academicianul Andrieș a avut onoarea de a lucra în domeniul semiconductorilor necristalini în colaborare cu distinsul savant sovietic, profesorul B.T.Kolomiets; cu inventatorul american și savantul S.R.Ovshinsky, membru al Societății Americane de Fizică și al Asociației Americane pentru Progresul Stiinței; cu profesorul Radu Grigorovici, membru al Academiei Române, și, nu în ultimul rând, cu fizicianul englez Sir N.F.Mott, laureat al Premiul Nobel în fizică (1977). Academicianul Andrei Andrieș a fost fondatorul școlii științifice a fizicii semiconductorilor necristalini în Republica Moldova. Datorită unei structuri dezordonate a rețelei atomice semiconductorii necristalini sunt un grup de materiale cu proprietăți distincte decât cele ale semiconductorilor cristalini. Acestui grup aparțin și sticlele calcogenice, materiale transparente în regiunea IR a spectrului optic și foarte promițătoare pentru diferite aplicații în fotonică, optoelectronică, holografie și optica integrată. Academicianul Andrieș a inițiat în Republica Moldova investigații sistematice ale proprietăților electrice, fotoelectrice și optice ale obiectelor masive, filmelor subtiri amorfe și a fibrelor optice din sticle calcogenice. Realizările academicianului Andrieș au fost recunoscute oficial în Republica Moldova de două ori, în 1982 și 2002, când a fost decernat cu Premiul de Stat al Republicii Moldova în domeniul științei, tehnologiei și producției. Al doilea Premiu de Stat el l-a obținut împreună cu un grup de discipoli pentru realizări de noi materiale și tehnologii avansate în optoelectronică pe bază de semiconductori necristalini. Datorită rezultatelor științifice semnificative a devenit câștigătorul (anul 2005) a premiului “Stanford R.Ovshinsky Prize for Excellence in Amorphous Chalcogenides” pentru contribuțiile sale în optoelectronică, înregistrarea optică a informației, optica neliniară și studiul fibrelor optice din sticle calcogenice.

În ultimii ani de activitate, academicianul Andrei Andrieș a inițiat dezvoltarea și cercetarea de noi materiale compozite nanostructurate organice/anorganice. Aceste materiale sunt foarte atractive pentru noi dispozitive fotonice și optoelectronice. Academicianul Andrieș este autor/coautor a 6 monografii, circa 500 de lucrări științifice și 30 de brevete de invenție.

Sub îndrumarea profesorului Andrei Andrieș au susţinut teze de doctor habilitat S. Şutov, M.S. Iovu, D. Ţiuleanu, V. Ciumaş, N.Enachi, A. Buzdugan, A. Popescu și de doctor în ştiinţe fizico-matematice E. Colomeico, V. Verlan, M.A. Iovu, M. Cernii, V. Abaşchin, A.A. Simaşchevici, V. Bivol, I. Culeac, E. Achimova, I. Cojocaru, S. Malkov, V. Dolghieru, E. Hancevskaya, N. Gumeniuc, D. Harea.

Academicianul Andrei Andriaș a fost membru al Academiei Inginerești din Federația Rusă; membru corespondent al Societății Austriece „Albert Schweitzer-Gesellschaft Modling”; Membru al Academiei Europene de Artă; Membru de Onoare al Academiei Române; Președinte al Sociatății SPIE-Moldova; Membru de Onoare al Academiei Româno-Americane; Doctor Honoris Causa al Universității Politehnice din București. Academicianul Andrieș a fost decernat cu titlul de Stat din Republica Moldova ”Om Emerit” și  cu două ordine ale RM ”Insigna de Onoare”, cu ordinul supărem al RM ”Ordinul Republicii”; medalia ”Academician S.I.Vavilov”; premiul în fizică ”C.Miculescu”  al Academiei Române.

Bibliografie:

  1. Academicianul Andrei Andrieş: Biobibliografie. Acad. de Știinţe a Moldovei, Inst. de Studii Encicl., Bibl.Șt. Centrală „Andrei Lupan”; resp. ed.: Aurelia Hanganu; bibliogr.: Diana Rotaru, – Ch.; Inst. de Studii Encicl. al Acad. de Știinţe a Moldovei,2013. - 144 p. ISBN 978-9975-4389-4-0.
  2. In memoriam of Academician Andrei ANDRIESH, the Founder of Noncrystalline Semiconductor School in the Republic of Moldova. Moldavian Journal of the Physical Sciences, 2012, 11(1-2), 5‑7.
  3. IOVU, M.; COJOCARU, I. Fondatorul școlii știinţifice a semiconductorilor necristalini în Moldova, Akademos. 2013 , 4(31), 109 — 111.
  4. ИОВУ, М. Aкадемик Андрей АНДРИЕШ – основатель научной школы некристаллических полупроводников в Молдове. Электронная обработка материалов. 2013, 49(5), 114—117.



Back to the top of page ⇑
report a bug close

Report a bug